Cauți un ceas de mână original, distinct față de toate celelalte? Soluția originală este ceasul binar. Știm că nu este cazul să explicăm principiul binar unui geek, dar pentru toți ceilalți oferim o scurtă explicație referitoare la principiul de funcționare.
De cele mai multe ori, nu numai pentru a te “da mare”, dar și pentru că vrei să fii “mai special”, încerci lucruri care să te pună în evidență: ochelari, brățări, șepci și, nu în ultimul rând, ceasuri. Pentru așa ceva este făcut ceasul binar, un must-have la modă.
Cum îi citești ora, simplu: în sistem binar, adică în puteri ale lui 2. 20 = 1, 21 = 2, 22 = 4, 23 = 8, 24 = 16, 25 = 32. De exemplu, se poate calcula felul astfel: 20 + 21 + 22 + 23 + 24 + 25 = 1 + 2 + 4 + 8 + 16 + 32 = 63.
Plecând de aici, încercăm să citim ceasul binar:
- Avem două linii, linia superioară este linia orei, cea inferioară este linia minutelor.
- În partea stăngă a liniei superioare, există un H care ne dă numele liniei, adică linia orei.
- În partea dreaptă a acestei linii pe display, apare AM sau PM. Între cele două capete sunt afișate 8, 4, 2, 1. Suma celor aprinse va da ora.
- Pe linia a doua, în stânga, M simbolizează minutele. În continuare pe display sunt 32, 16, 8, 4, 2, 1. Pe același sistem cele aprinse se adună și se obțin minutele.
Dacă îți dorești un astfel de ceas și pe biroul de acasă sau de la muncă, vezi mai multe detalii și despre aceste modele de Ceas de masă binar.
În cazul în care ești în căutare de alte idei smart pentru prietenii tăi geeks citește și Idei de cadouri utile pentru geeks.