Blog Giftology

5 sfaturi pentru un start in forta la birou

Când se încheie concediul, oricât de lung sau scurt ar fi el, toți rămânem cu puțină nostalgie și, desigur, cu obiceiul de a mai zăbovi dimineața în pat. Dar ne iubim joburile și 2018 trebuie să înceapă cu un vibe extraordinar de bun la birou!

Vrem să împărtășim cu tine micile trucuri care pornesc motoarele întregii echipe, pe lângă faptul că ne amuzăm mereu cu cadouri pentru birou (și nu numai) care ajung apoi în birouri din toată țara. Iată, deci, câteva “secrete” pentru un start fresh anul acesta!

cadouri harry potter

1. Organizarea, bat-o vina

Dacă voiam să te speriem, ți-am fi spus că trebuia să-ți faci liste peste liste în decembrie cu ce aveai de făcut, ce urma să trebuiască să faci și ce îți propuneai să realizezi acum. Dar suntem mai simpatici și îți spunem drept că știm că înainte de concediu îți sclipeau globurile în priviri și numai la liste nu-ți stătea mintea. Ei, bine, acum a venit momentul să le pui pe toate pe hârtie (sau pe un gadget, doar suntem printre geeks aici) și să le prioritizezi.

Dacă ești fan al notițelor scrise, un carnețel/agendă  inspirată de pasiunile tale îți va da avânt și la notat, dar și la tăiat task-uri de pe listă. Fă-ți un cadou pentru birou care să vorbească despre pasiunea ta pentru un film, un serial, un joc, orice – îl meriți!

 

2. Spune ce te doare, dar și ce te bucură

Și colegii tăi trec prin astenia asta, stai liniștit! Unii mai echilibrat, alții în haos și mai intens decât al tău – dar sentimentul noului start e prezent peste tot. Vorbiți despre asta, faceți haz de panică și va deveni constructivă. Și, desigur, vorbiți și despre lucrurile faine! Cum a fost în concediu – fără nostalgie, ce mai plănuiți pentru următorul – fără resemnare că mai e mult până atunci. Așa intrați în ritm împreună, iar ideile frumoase vor veni natural. You can do it!

 

3. Mai ia o pauză, dar fă-o creativăcadouri birou 2018

De Secret Santa v-ați făcut, cu siguranță, o grămadă de cadouri pentru birou. Bucurați-vă de ele în pauzele (scurte și creative, da?) pe care le luați împreună. Un scurt joc de societate sau de cărți, o rătăcire în lumi paralele cu ochelarii de realitate virtuală, câteva poze haioase – sigur aveți idei pentru câteva minute de relaxare distractivă. Poate ajungeți la un brainstorming fenomenal în felul ăsta!

4. Ritmul tău e și ritmul muncii

Dacă tu ești odihnit și zen, așa va fi și munca ta: bine pusă la punct, creativă, smart! La început de an e mai greu cu somnul, cu ritmul normal de lucru, e de înțeles. Dar cu puțin efort și multe alarme și ceasuri țipătoare sau melodioase, vei ajunge la dulcele echilibru pe care îl auzi prin toate clipurile motivaționale de pe Internet. Când ritmul tău natural se va plia cu cel de lucru, se vor întâmpla minunile de la finalul acelor clipuri, promitem! Și apropo de ritmuri, însoțește-ți exercițiul de echilibrare cu muzică!

5. Fii mai tăios cu task-urile talecadouri birou

Taie și spânzură când vine vorba de task-uri. Glumim, desigur, dar e important să le pui în ordine, să le dai un grad de prioritate și să mai renunți sau să amâni când e cazul. Doar când e cazul 🙂 Nu te acoperi cu sticky notes – ia-le pe rând și crește-ți productivitatea ușor, ușor. Să știi că „Just do it” e mai mult decât un text de pus pe tricouri. Poate fi deviza ta în 2018!

Așadar, dragul nostru geek, împodobește-ți biroul cu cadouri amuzante și bucură-te de ele cu colegii. Productivitatea vine muncind! Spor și inspirație să ai!

Lasa un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii. Adresa de email nu va fi publicata.

* Sunt de acord cu prelucrarea datelor personale conform Politicii de Confidentialitate a magazinului